10 martie 2014

Timpul, laitmotivul vietii..



Stau şi mă uit cum zboară filele din calendar şi observ că timpul trece nemilos pe lângă noi. Ceea ce ieri luam de'a gata, descoperim că azi nu mai putem face aşa. Şi de ce? Pentru că nimic nu este făcut să fie luat de'a gata. Mă uit melancolică spre data din calendar care este marcată ca fiind specială: 17 martie. Acum 2 ani, pe 17 martie mă decideam să mă aventurez într-o lume nouă, să mă distrez şi .. şi cam atât. Am plecat la drum doar cu o dorinţă: să fac ce'mi place şi să mă simt bine. Ca să înţelegeţi mai bine, la data mai înainte menţionată am deschis blogul aici de faţă :) Văd că au trecut doi ani peste el şi peste mine, iar în aştia doi ani s'au schimbat infinit de multe lucruri. La vremea aceea nu mă gândeam că voi ajunge aici, nu ştiam că mă voi fi schimbat atât de mult şi că voi duce o altfel de viaţă.

Au trecut multe rele şi bune peste mine şi majoritatea s'au reflectat în ceea ce am postat de'a lungul timpului. Fie că mă plângeam, fie că visam cu ochii deschişi sau, pur şi simplu, nu ştiam cum să mai fac timpul să treacă, am putut să găsesc alinarea în cuvintele pe care le aşterneam aici. Însă de câteva luni bune nu mai ştiu cum să fac asta.. simt că am pierdut bucăţi din mine în drumul meu, simt că nu mai ştiu exact cum să fac aşa ceva. De nenumărate ori am vrut să postez, dar când mă aşezam să scriu, nu reuşeam. Nu mă întrebaţi 'de ce' şi 'ce' pentru că nici eu nu aş putea să explic. De aia în ultima vreme se pune praful pe blog şi asta cam doare, având în vedere că acum doi ani plecam super entuziasmată pe acest drum.. Când eşti blogger, eşti pe viaţă. Nu e ceva ce azi faci şi mâine nu. Nu aşa fncţionează. Ajungi să creezi o legătură între tine şi public, una de care nu te poţi scutura peste timp. De aceea, stau azi aici şi vă scriu. Poate vreau să mă explic, poate vreau doar să mă descarc, dar simt un impuls să scriu cât de mult pot acum, cât încă mai simt asta.

Dacă ar fi să arunc încă o privire în trecut, garantat aş şti ce vreau să văd. Dacă ar fi să schimb trecutul, nu l'aş schimba pe tot pentru că acum ştiu ce e cu adevărat important, şi asta e familia. Nu aş schimba anii de liceu, nu aş schimba prieteniile ce au venit şi s'au dus. Nu m'ar interesa să grăbesc evenimentele, nu aş vrea să fi cunoscut pe x sau pe y în alt moment decât a fost dat să fie. Nu m'ar mai deranja că am luat nota z atunci sau în orice altă perioadă. Aş fi înţeles că pentru unele lucruri nu se merită să te agiţi şi să pui la suflet.
Acum ştiu toate astea, însă acum e mult, mult prea târziu.

Acum multe lucruri s'au pierdut şi restul s'au stricat. Viaţa nu e formată numai din momente roz ci şi unele incredibil de negre, momente în care crezi că nu vei mai vedea vreodată lumina soarelui. Chiar acum nu ştiu dacă voi mai vedea vreodată lumina de dincolo de nori, nu ştiu dacă voi mai simţi vreodată la fel căldura soarelui. Habar n'am dacă voi mai fi în stare. Dar simt că nu trebuie să pierd chiar toată speranţa, iar de ceva luni tot învăţ că ar trebui să ascult de impulsurile astea. Toate se întâmplă cu un motiv.

Revenind la blog. De'a lungul acestor ani m'am schimbat şi, implicit, s'a schimbat şi el. Am crescut împreună iar trecutul.. nu aş putea să spun că ne defineşte, ci mai degrabă ne arată că am parcurs un drum şi că am evoluat. Blogul m'a ajutat să ajung astăzi aici, să fac parte dintr'un proiect genial şi să întâlnesc persoane cu adevărat speciale. Datorită blogului am ajuns să fac parte din AziCitesc, datorită lui am ajuns să îmi dau seama de multe, foarte multe lucruri. Am evoluat, am schimbat stilul de a recenza, am descoperit ce înseamnă să îţi asumi responsabilitatea pentru ce spui şi am învăţat că tu poţi schimba viaţa oricui în cel mai neaşteptat mod, şi asta fără prea mare efort. Şi nu spun prostii *cel puţin nu de data asta*, chiar poţi schimba viaţa unui om în cel mai uşor mod şi pentru asta nu pot decât să mă simt specială. Fiecare este special tocmai din cauză că avem această "putere", avem abilitatea de a schimba viaţa celui de lângă noi. Desigur, vorbesc despre schimbarea în bine pentru că rău poţi să faci întotdeauna, fiind mult mai uşor, dar să lupţi pentru a-l ajuta pe cel de lângă tine este mai greu, dar şi mai îmbucurător. În cuvintele tale alţii pot găsi alinarea de care au nevoie, unii îşi pot găsi puterea de care au nevoie pentru a se ridica. Din poveştile tale alţii pot învăţa sau nu.. nimeni nu învaţă pe pielea altuia, în cel mai bun caz vor şti că există posibilitatea ca şi ei să păţească ce ai păţit şi tu.

Am învăţat că poţi ajuta doar din pură bunătate, fără a căuta recompense. Până la urmă binele ce-l dai se va întoarce când ai nevoie, iar dacă nu se întoarce, atunci măcar ştii că ai inima împăcată. De cele mai multe ori, când eşti bun, eşti luat de prost şi lumea profită, iar atunci trebuie să spui stop. Dar când vezi că ajutorul tău îl bucură pe cel de lângă tine şi îi aduce un zâmbet pe buze, eh, atunci, dragii mei, ai un moment de deplină fericire şi uiţi tot efortul depus. Tot trec prin faze de genul acesta de ceva timp şi mă ajută să mai uit de necazuri şi, totodată, simt că mai văd o rază de lumină.


Cred că am spus cam tot ce aveam pe suflet. Nu ştiu ce aş mai putea să scriu. Ştiu că a ieşit un talmeş-balmeş, dar mai bine de atât, în momentul de faţă, nu pot. Ştiţi cum e, toată lumea spune că pe blog scrii pentru tine, dar eu spun că scrii şi pentur public, tocmai din dorinţa de a'i ajuta cumva.
Vă las pentru moment. Vă urez să aveţi parte de o săptămână bună şi plină de momente fericite. Încercaţi să vă feriţi de sentimentele negative, vă spun eu că nu vă ajută. Învătaţi să preţuiţi viaţa şi oamenii ce vă înconjoară pentru că, vă spun eu, nu ştiţi când se duc de lângă voi..



XoXo,
Adry


2 comentarii:

  1. Cred ca o sa scriu aici pentru tot poporul.
    Imi e dor de tine si de ceea ce scrii tu, ai un mod aparte de a te apropia de cei care citesc blogul, cuvintele chiar au putere in mainile tale. Nici nu vrei sa stii ce reactie am avut cand am deschis blogul si am vazut ca Adry a postat. Click, click, trebuie sa vad.
    Am avut si o perioada in care nu mai puteam sa scriu, inca sunt in aceea perioada, dar incet, incet, ma departez si realizez ca timpul nu se opreste deoarece eu am facut o prostie sau nu am luat o nota buna. Deja nu ma mai rezum la note bune sau proaste, unele sunt momente de fericire, alte o lectie.
    Sunt pe blogger din octombrie 2011, dar totul a inceput din cu totul altceva. Ma bucur ca am inceput sa scriu, ma bucur ca te-am descoperit pe tine si pe multi alti. Este adevarat viata de blogger te schimba, nu poti renunta la ea. Chiar daca lipsesti o perioada de timp, mereu te intorci. Nu poti renunta la ceva care te-a ajutat sa cresti, te-a ajutat sa devi persoana care esti astazi. Nu stiu cum as fi fost fara blog, insa nu ma pot imagina fara el.
    M-a ajutat sa trec peste anumite perioade proaste, din viata mea. Sustinerea persoanelor care nici macar nu ma cunoasteau, m-a surprins foarte mult. Intelegerea lor si faptul ca au fost acolo m-a facut sa-i respect si mai mult.
    Asa ca Adry eu astept sa te intorci, cu forte proaspete si cu noi articole care sa ne dea spate. Eu voi fi aici si mai mult ca sigur toti ceilalti, asa ca ai face bine sa te apuci de scris. :))
    Love you Adry and I hope you will come back soon. <3 >:D< :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu stii cat de tare poti sa'mi incalzesti inimioara mea micuta :o3 Multumesc ptr tot ce ai zis :*:*
    Am inceput anul 2014 cu un moment de maxima durere ptr mine si inca imi este greu.. stii cum e, e genul de lucru despre care nu poti sa vorbesti pe blog, cel putin nu pana nu'ti dai seama cum sa o faci. Si e si greu sa revii la rutina care o aveai candva, dar, cum am spus, sunt blogger pe viata si am sa'mi revin incetul cu incetul.
    Ma ajuta mult sa stiu ca sunteti aici inca si nu mi'ati dat foc :)) Incerc sa revin, daca nu ptr mine, macar ptr voi :3 Multumesc mult Denise :*:* Love you too :3

    ps: blogger'ul meu s'a tampit si nu ma lasa sa pun poze/videoclipuri -_- de aia e o postare cheala :))

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥