17 februarie 2013

Strike #49



  Ce am făcut toată viaţa de n-am citit seria aceasta, n-am nici cea mai vagă idee o.O Dar mă bucur tare mult că Leda a decis să le scoată în variantă de buzunar :)) Dacă nu erau ei muream naibii fără să citesc dulceaţa asta de carte :o3 Aveţi aici recenzia la primul volum al seriei 'Vampirii din Morganville'- 'Casa de Sticlă' de Rachel Caine!


Câteva idei: Când ai 16 ani *aproape 17* şi eşti deja la Facultate trebuie să fie ceva destul de tare, dar Claire Danvers ne poate contrazice. Viaţa în căminul universităţii din Morganville nu e tocmai viaţa perfectă de student pe care ţi-ai dori-o. Să spunem doar că dacă te pui cu Monica şi monicistele ei, clar ţi-ai semnat sentinţa la moarte *şi nu vorbim metaforic!*. Claire a învăţat asta pe pielea ei şi după o întâlnire de ceva secunde cu moartea alege să se mute din cămin, pentru propria siguranţă. Dar unde ?! Pe niciunde nu sunt primiţi chiriaşi dacă n-ai vârsta legală de 18 ani, dar norocul îi surâde lui Claire şi ajunge la Casa de Sticlă. Noii colegi de locuinţă nu sunt dintre cei ‚normali’: Michael Glass- proprietarul casei *Glass House, hihi* un tip care doarme ziua cât curpinde şi noaptea iese la ‚lumină’ şi cântă superb la chitară, un înger de băiat *blond cu ochi albaştrii*; Shane Collins- un badass cât cuprinde, şaten cu ochii verzi, killer de zombie în timpul liber şi chinuitor de Eve în restul timpului; Eve *nu-mi pot aduce aminte numele ei*- o tipă goth cam ieşită din comun, dar o fată cu o inimă de aur.  Fiecare din ei are câte un secret şi acest lucru nu-i poate feri de necazuri. Împreună vor reuşi să scape de probleme sau vor muri încercând ?!
 
Citate: Chiar m-a prins stilul de scris al lu’ tanti Rachael!
·   Şi un tip care stătea tolănit pe canapea- aşa cum numai tipii ştiu să se tolănească- se ridică în capul oaselor, căscând şi frecându-şi creştetul. Când Claire deschise gura- fie să-l salute, fie să urle după ajutor, nici ea nu mai ştia- el o surprinse, reducând-o la tăcere cu un zâmbet larg şi un deget lipit de buze.
- Bună, şopti el. Eu sunt Shane. Care-i faza?
Clipi de vreo două ori, apoi, fără să-şi schimbe în vreun fel expresia, rosti:
- Frate, nasoală vânătaie. Doar, hî?
·  - (..) De unde ai cules oiţa rătăcită?
- De-afară. A venit să vadă camera.
- Şi mai întâi ai bătut-o, ca să vezi dacă-i suficient de tare?
- Pupă-mă în fund, bucătar de chili.
- N-o lua în seamă pe Eve, o sfătui el pe Claire. Urăşte zilele lucrătoare. Îi e frică să nu se bronzeze.
- Mda, iar Shane urăşte să lucreze, pur şi simplu. Aşadar, cum îţi zice?
Claire deschise gura să-i răspundă, dar Shane i-o luă înainte, evident bucuros că avea ocazia să-şi surclaseze colega de cameră.
- Claire. Ce, nici măcar n-ai întrebat-o? A bătut-o o gagică. Probabil vreo ştoarfă din cămin. Ştii cum e pe-acolo.
·  -Grozav. Vrei să iei o pauză?
- O pauză?
- O pauză este atunci când te opreşti din învăţat la- îşi înclină capul într-o parte, să descifreze titlul cărţii- OK, la ce mama naibii o fi, şi te ocupi de ceva cu adevărat distractiv. E un obicei prin locurile de unde vin eu.
Îi azvârli drept în mijlocul cărţii deschise ceva care scoase un buf specific plasticului. Tresărind, Claire luă cu două degete telecomanda fără fir pentru jocuri.
- Ei, haide! Doar n-o să-mi spui că nu te-ai jucat niciodată un joc video.
·  Chitara lui Michael se auzea încet, foarte încet. Oare el nu dormea niciodată? Claire se lăsă să lunece jos din pat, îşi zvârli pe umeri o pătură peste tricoul în care dormea, apoi ieşi, târându-şi picioarele, pe coridorul încă întunecat.  (...) se strecură fără zgomot pe scară şi se aşeză pe trepte, înfăşurată în pătură, ascultându-l pe Michael cum cântă.
El stătea cu capul plecat, adâncit în muzica lui; îi privi degetele, mişcându-se uşoare şi iuţi pe coarde, trupul, balansându-se în ritm, şi avu o profundă senzaţie de siguranţă. Nimic rău nu i se putea întâmpla în preajma lui Michael. Pur şi simplu, o ştia.
·  De fapt, se concentră atât de intens, iar Shane fu într-atât de absorbit de ceea ce făcea ea, încât niciunul nu auzi zgomotul paşilor în spatele lor. Primul lucru pe care-l simţi Claire fu o arsură în partea dreaptă a spinării. Scăpă din mână paharul de laborator şi ţipă- nu se putu stăpâni, fiindcă, o, Doamne, ce mai durea- iar Shane se răsuci şi-o înhăţă de guler pe cea care încerca să se îndepărteze.


Părerea mea: În primul rând, trebuie să spun că m-am abţinut să nu pun mai multe citate! :)) Simt că nu mă pot opri :o3 Este o carte foarte iubibilă. Shane e un factor determinant al farmecului ei. Michael mi-a ajuns la inimioară la fel de repede, iar Eve e o prietenă bună şi chiar o invidiez pe Claire. Nu spun că mă regăsesc întru totul în persoanjul ei, dar oarecum îmi aduce aminte de mine :) Autoarea are un stil tare plăcut de a scrie, ştie când să te bage în priză, dar, mai ales, ştie să-şi dozeze scenele în care îţi smulge lacrimi. Este o carte cu de toate: acţiune, romance, comedie şi ceva horror *e cam spooky la un moment dat*. Dar pot spune cu mâna pe inimă că mi-a mers direct la casa sufletului. Finalul este unul şocant şi sincer am făcut vreo juma de oră numai ‚OMG! OMG! Nu te cred!! Nu.Te.Cred!! o.O’ *Vero ştie!*. Merită citită şi chiar nu-mi pare rău că am dat bani pe ea, îmi pare rău că am ajuns abia acuma să o citesc!

Informaţii generale: Volumul 1 al seriei a apărut în anul 2010  la editura Leda. Până în prezent, seria are 15  volume, din care doar 7  publicate la noi.

Nota: 4,5   din 5 datorită finalului care m-a marcat o.O


*mi se pare mie sau îmi ies din mâna la recenzii ?! :o3*


XoXo,
Adry

8 comentarii:

  1. Credeam că n-o să te mai molipseşti de TPR :)) Bun venit în cluuub ♥ Eu am ajuns la volumul 5 şi nu-l găsesc nicăieri la bibliotecă, să fim serioşi, cine mai dă bani pe cărţi? :)) Mă rog, o să sfârşesc să mi-o iau într-o zi fericită, gen black friday :))
    Ce mă bucur că ţi-a plăcuut ♥ Volumul 2 o să fie un pic mai slăbuţ, dar 3 e favoritul meu :o3

    RăspundețiȘtergere
  2. TPR. TPR! Iooooi! :x Cold BLooded! Vaai! Welcome to the club! b-)
    Primul volum a fost bestial!! Al doilea m-a cam dezamagit :-? și aici am rămas... =)) Cine vrea toate cele 6 volume în varianta PDF să ridice mânuța și să trimită un maaail. :)
    Nu îți ieși din mână, doar că folosești atâtea cuvinte gen ”iubibil” încât nici nu arată a recenzie -.- . Mă rog, a recenzie serioasă cum îmi place mie! Dar eu te iubesc oricum! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Rose: ce'i aia TPR ?:)) da, club, club!!! :)) mie mi.a placut, dar finalul broke my heart :( vol 2 sper să mă mai liniştească :)) kisses

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca: doa chiar o.O ruşine mie -.- :( m-am molipsit de la Rose!! :)) ea e de vina :)))))) TPR :o3

    RăspundețiȘtergere
  5. Prezentarea pe care ai făcut-o cărții, să-ți spun sincer, chiar mă face curioasă legat de seria asta. Dar pe de altă parte, după Jurnalele Vampirilor mi-am zis că mă las de citit chestii cu vampiri. M-a enervat prea tare seria aia :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Maria: hihi, mersi :) chiar este o serie frumoasă, pe mine m-a câştigat :) JV este o serie problematică :)) nu pot spune că nu m-am enervat, dar are un locşor special în inimioara mea :o3 kisses

    RăspundețiȘtergere
  7. Ti se pare :)) VM e o serie geniala, chiar ma intrebam cum ai putut trai pana acum fara sa-l ai pe nenea Glass in ganduri :D
    Si din nou, tu nu ai citit IM deeeeci :))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Iru: mersi :)) deci da :)) am trăit degeaba până acuma :)) şi daaa :)) IM şi DI nu am citit :o3 o să mor :)) :o3 kisses

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥