22 octombrie 2012

Să filosofim!



Hei, y'all!
Azi vreau să vă arăt ce am filozofat eu la filosofie.
Tema de la filosofie era:

Sensul vietii

Când vorbim despre sens ne referim la o direcţie anume, o finalitate ce trebuie urmată.
Dintotdeauna oamenii s-au întrebat dacă viaţa are vreun sens, dacă fiecare eveniment ce are loc în viaţa noastră are vreo menire. De multe ori s-a pus problema predistianţiei, a existenţei unui sens deja stabilit al omului, dar această teorie trezeşte următoarea întrebare: ‚Dacă sensul vieţii este deja cunoscut unor forţe supranaturale, atunci ce este omul? Doar o păpuşă sau o marionetă în mâna Destinului?’. Dacă totul este predestinat înseamnă că fiecare mişcare a omului, fiecare alegere este dinainte calculată şi orice ar face fiinţa umană va fi mereu ghidată de acest fapt. Să fie oare adevărat?
După părerea mea, destinul ţi-l faci singur. Nu cred că există o fiinţă supranaturală, nicio Mamă Soartă şi nici trei surori, cunoscutele Moire ale mitologie greceşti, care controlează destinul de la naştere şi până la moarte!  Omul este cel care are puterea de a face decizii bune sau rele care îi afectează viaţa şi, implicit, sensul acesteia.
De exemplu, un om strâmtorat din punct de vedere financiar poate alege dacă să muncească din greu pentru a putea câştiga bani sau poate alege să comită fărădelegi. Din momentul în care decizia va fi luată viaşa lui va apuca un anume sens, fie o viaţă ‚curată’ şi cinstită, fie o viaţă plină de ilegalităţi şi necazuri. Astfel înţeleg eu sensul vieţii unui om. Prin deciziile mărunte pe care le luăm în viaţa de zi cu zi ne decidem care va fi următoarea etapă a vieţii noastre.
Consider că omul are nevoie de conceptul de predestinaţie pentru a putea arunca vina pe altcineva, pentru a-şi uşura conştiinţa în situaţii care au ieşit nefavorabil, pentru a putea arunca replica ‚Aşa a fost să fie!’, atât de utilizată în cazurile anterior menţionate. De ce au nevoie să arunce vina pe altcineva pentru greşelile comise? Deoarece nu vor să se simtă responabili pentru alegerile făcute. Nu vor să simtă apăsarea greşelii lor pe umeri din simpla lipsă a acestui simţ al responsabilităţii.
Un alt element ce ţine de sensul vieţii poate fi desprins din replica lui Oedip: ‚Socot că totul este bine’. De aici desprindem ideea de fericire, acel concept că totul este bine ajută omul să fie fericit. Fericirea este acea stare de bine generată de elementele prezente în viaţa fiecărui om. Fie că este generată de lucruri mărunte, fie că este generată de reuşite în viaţa respectivului, aceasta este prezentă şi ajută omul să treacă prin viaţă.
Sigmund Freud a spus : ‚Nu ne vom înşela nicidecum dacă răspundem: ei aspiră spre fericire, oamenii vor să devină şi să rămână fericiţi. Aspiraţia aceasta are două faţete, un scop negativ şi unul pozitiv: pe de o parte, evitarea durerii şi a neplăcerii, iar pe de altă parte trăirea  unor plăceri intense. Într-un sens mai restrâns, termenul ‚fericire’ semnifică doar faptul că a fost atins cel de al doilea scop’. Afirmaţia acestuia referitoare la fericire mi-a atras atenţia, deoarece acesta a sintetizat scopul fericirii într-un singur concept. Prin evitarea durerii omul este fericit. Dar, după părerea mea, fericirea este un termen relativ. Aşa cum am afirmat anterior fericirea este generată din lucruri mărunte sau din reuşite ale fiinţei umane. Unele persoane nu au nevoie de mult pentru a fi fericite, un zâmbet, o veste bună, o îmbrăţişare şi chiar o scrisoare. Fericirea unuia este un fapt comun pentru altul, pe când eu mă bucur la primirea unei scrisori pline cu semne de carte semnate de autori, alţii ar putea considera banal acest fapt, de unde rezultă că fericirea este un termen înţeles diferit de la individ la individ.
Fericirea poate fi privită ca un scop al vieţii, dar eu nu consider astfel. Eu sunt de părere că scopul veiţii, sau mai bine spus, finalitatea vieţii este împlinirea, atât pe plan sentimental, cât şi pe plan financiar. Faptul că din această împlinire rezultă fericirea este adevărat, însă eu sunt de părere că pentru a fi fericit trebuie să te simţi împlinit. Împlinirea o privesc în felul următor: îţi stabileşti o finalitate pentru o anumită etapă, în momentul în care această finalitate este atinsă omul se poate considera împlinit pentru moment. Mai apoi îşi poate stabili un alt punct în care vrea să ajungă pentru a simţi din nou acel sentiment de împlinire. Viaţa este construită din aceste puncte ce trebuiesc atinse, asemeni unei curse în care trebuie să ajungi într-un anume loc pentru a putea continua. Astfel privesc eu viaţa, o cursă continuă în care lupţi cu tine să te autodepăşeşti pentru a putea fi împlinit, pentru a putea fi fericit.
În concluzie, sensul vieţii este ales de noi şi pentru a putea stabili acest sens omul trebuie să-şi asume riscul, să ia decizii, să facă greşeli ca mai apoi să le îndrepte şi să rămână pe traseul dinainte stabilit de el.


Soooo, ce spuneţi? Asta pare ca o postare în stilul meu vechi, no?
Sper că v-a plăcut! 
Pot să vă anunţ cu mâna pe inimă că în decembrie 
veţi avea parte de o surpriză plăcută din partea mea!
Sper să mai rămâneţi până atunci pe aici pentru că, vă spun sigur, nu veţi regreta!

O seară plăcută!



XoXo,
Adry 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥