7 august 2012

Şi iată ...~Capitolul 2~


Hey, everybody! Ca să continuăm în tonul postării de ieri vreau să spun: şi iată că datorită entuziasmului- ok, poate exagerez puţintel- manifestat de cei care au citit acel prim capitol al poveştii mele, astăzi vreau să vă prezint şi cel de-al doilea capitol. 
Dar mai înainte de asta, vreau să anunţ că şi povestea anterioară 'Just died in your arms' pe care am început-o o voi continua, doar că momentan nu am foarte multe idei, dar am să revin şi la ea :) 
Ok, acum gata cu vorbăria. Spor la citit ! Şi încă o dată: mulţumeeeeeesc !!!! :):*


Un presentiment 


Destiny se uită la ceas: era 7 jumătate, încă mai avea timp să mănânce şi micul dejun. Coborî în bucătărie, acea încăpere aranjată în stil rustic, ce-ţi transmitea un aer matern, culorile calde ale verii fiind reflectate în mobilierul de bucătărie, scaune şi masă. Florile uscate puse deasupra dulăpioarelor suspendate îţi dădeau impresia că te aflai la munte, pe o câmpie însorită.
Pe masa pătrăţoasă, din lemn de mesteacăn, stăteau aşezate patru farfurii cu clătite „înotând” în sirop de arţar şi ornate cu un beţişor de vanilie. Lângă farfurii era pus un pahar mare cu suc de portocale cu o umbreluţă colorată, pe semne şi Aisha, mama ei, simţea vremea plăcută de afară şi îi oferea o mână de ajutor. Pe scaunul de lângă uşă era aşezat fratele ei mai mic, Jasper, un băiat de 12 ani, la fel de brunet, creţ şi bronzat ca şi Destiny. Avea ochii verzi şi nişte obrăjori pistruiaţi de culoarea macilor înfloriţi. Stătea şi înfuleca fără să respire clătitele pregătite nu cu mult înainte de mama lor.
Pe scaunul din faţa lui, trona tatăl celor doi. Antonio McMoon, un irlandez pe la vreo 40 de ani, roşcat, creţ, rumen în obraji, cu ochii de un verde irlandez adevărat,  îşi citea ziarul de dimineaţă şi-şi savura cafeaua înainte de a pleca la muncă.
Lângă fereastră, udând florile aflate pe pervazul acesteia, era o femeie de 38 de ani, brunetă, cu ochi migdalaţi, de o frumuseţe demnă de o adevărată Șeherezada. Cu un şorţ legat în jurul mijlocului, fredona un vechi cântec de leagăn cu care îi adormea pe cei doi îngeraşi ai ei, îngrijindu-şi plantele. Femeia aceasta era mama iubitoare a celor doi fraţi şi soţia fidelă a irlandezului, Aisha.
- Destiny's everything your made of,  hiding behind what your most afraid of, destiny gives you the strength to stand your ground and you cant get lost in your destiny....[1]
- Bună dimineaţa şi ţie, mami ! zise Destiny sărutându-şi mama, aşa cum obişnuia încă de mică. Jasper, ia şi tu o pauză că nu-ţi pleacă farfuria la plimbare prin Irlanda, spuse aruncându-i o privire ironică.
-Ha, ha. Mă grăbesc să fiu gata la timp, nu ca alţii care se trezesc târziu şi coboară la masă şi mai târziu, îi aruncă printre îmbucături.
-Lasă băiatu’ să savureze micul dejun, doar e cea mai importantă masă pe care tu aproape o ratezi, râse Tony împăturind ziarul.
În timp ce Destiny se aşeza să mănânce, acesta se ridică, îşi sărută soţia şi ieşi pe uşa din lemn masiv a casei. Peste puţin timp orologiul vechi din hol anunţă ora opt, în acelaşi timp în care se auzi un claxon de maşină de afară.
-Uitaţi pachetele pentru prânz, le zise Aisha săruntându-şi copiii pe hol. Să aveţi o zi minunată.
-Mulţumim, mami! strigară amândoi ieşind pe uşă.
Razele soarelui se jucau în părul celor doi fraţi creând reflexii de auriu şi roşcat în timp ce Destiny şi Jasper înaintau pe poteca cu pietricele flancată de cireşii, tei, trandafiri şi lalele înflorite din gradina aflată în faţa casei. Gazonul verde completa amalgamul de mirosuri, iarba proaspăt tăiată era revigorantă pentru amândoi.
Am un presentiment că azi va fi o zi specială..gândi Destiny.
-Eu zic să îţi...,dar aceasta nu mai apucă să-şi continue ideea deoarece fratele ei era deja pe jos din cauza şiretului desfacut şi ea râdea. Surâsul ei cristalin ca al unui clopoţel umplea văzduhul.
-Uff...mai bine că nu m-a văzut nimeni..mormăia Jasper ridicându-se şi scuturându-se de praf.
-Cum zici tu. Hai mai repede că pleacă autobuzul fără noi! îi strigă Destiny.
Autobuzul mare, galben şi vechi venea în fiecare zi a săptămânii la ora 8 dimineaţa pentru a-i lua pe elevii de la Liceul Labirint.
Drumul spre liceu era un prilej pentru a se pune la curent cu noile veşti.


[1] Destinul este ceea ce te defineşte, ascunzându-te de ceea ce ţi-e cel mai frică, destinul îţi dă puterea să te aperi şi nu te  poţi pierde în al tău destin... (Play- Destiny) 



Sper că v-a plăcut! Mâine vin cu recenzia la 'Portretul lui Dorian Gray' de Oscar Wilde şi azi o să mai scriu la capitolul următor din 'Împotriva destinului' ! Vă las melodia ce mă obsedează de vreo două zile ! See ya! 


XoXo,
Adry ♥

5 comentarii:

  1. Mi-a placut foarte mult ,foarte mult si capitolul asta! <3 abea astept sa vad ce va urma! :x Imi place de Destiny ;)) si numele. :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Aw, ce-mi place povestea si cantecul ! :X :X

    RăspundețiȘtergere
  3. Oww, dimineaţa în familie :3 Îmi place mult povestea <3 Trec acum la următoarea parte :>

    RăspundețiȘtergere
  4. @Roxy: mă bucur mult! :*:*

    @Pauză de ţigară: thanks! :*

    @Patri: hihi, mă bucur! :*:*

    @Rose: enjoy! :*

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥