11 august 2012

Cum o dai, cum o întorci, tot rău e!


Zilele trecute am terminat de citit ‚O femeie împlinită’ de Danielle Steel, iar cartea m-a lăsat cu un gust ciudăţel în gură şi un pitic iritat în suflet. Nu, nu eram iritata de povestea de dragoste sau stilul de scris, ci eram aşa din cauza problemei obsesive ale protagonistei. Aceasta credea că fetele slabe, aproape anorexice, au mai mare lipici la băieţi şi un procent mai mare de a se mărita decât ea. Ok, faptul că ea credea şi că femeile frumoase se mărită cu bărbaţi la fel de frumoşi, nimic de zis, şi eu cred la fel. Dar revenind la problema cu kilogramele, ea trăia cu ideea stupidă inoculată de rataţii ei părinţi că este grasă şi urâtă. Piticul meu striga, Fato, eşti dusă! Arăţi prea bine- din câte descrie tanti Steel- şi eşti doar complexată!’ şi normal, mă enerva pentru că, ei bine, nu doar fetele cu kilograme multe au probleme de adaptare.

Eu, de exemplu, sunt compelxată de cum arăt! Na, că am recunoscut! De ceva ani am probleme de încredere şi chiar nu mă consider mare frumuseţe şi cam detest, în unele momente cum arăt. Adică să auzi mai mereu replici de genul ‚Vai ce slabă eşti!’- replica pe faţă, ‚N-are nici măcar forme, de ce suferă atâta?’- replica pe la spate, sau mereu hazliul ‚Când mai pui şi tu ceva kilograme pe tine?’ sau la simpaticul meu ‚Muşcă-mă de cur’ inegalabilul răspuns ‚Care cur?’. Yeah, like my teenage years! Acuma sincer, care om nu s-ar simţi prost auzind astfel de replici iar şi iar ?! Sincer, a mea încredere şi stimă de sine sunt undeva jos din cauza asta. Mă consider drăguţă, dar slabă. Nu contează că aşa e constituţia mea pentru lume, contează doar că sunt slabă şi asta se vede. De parcă mie îmi place faptul că am două braţe slabe, ca să nu spun beţe, şi picioare lungi şi subţiri.
Oricât aş încerca să ignor chestiile astea şi să mă omor cu mantre de genul ‚eşti frumoasă, sunt ei nebuni!’ şi alte chestii de Miss America e greu să îţi scoţi din cap ceva ce ţi s-a inoculat în cap de la o vârstă fragedă. Mi-e greu să cred că voi scăpa de mesajele subliminale instalate undeva într-un colţ al minţii mele vreodată.

Încerc să maschez faptul că mă rănesc astfel de remarci prin comportament: toate colegele mele de clasă pot afirma sus şi tare că înjur ca un marinar şi mă port, 80% din timp, ca un băiat şi că am aceeaşi garderobă de şcoală de mai bine de trei ani. Nu mă interesează să vin la şcoală şi să fac parada modei, pentru că nu e locul potrivit. Şi eu am fuste scurte şi bluze mai de stradă, ca să zic aşa, dar nu vin cu ele într-un loc plin de adolescenţi afurisiţi puşi pe comentat şi toate chestiile aferente.
Mai multe nu ştiu ce să spun, sunt bună de dat sfaturi, dar să le urmez mi-e greu. Nu-mi plâng de milă, sunt perfect conştientă de situaţia mea şi eu sunt mândră de faptul că luna trecută, când am fost la spital, am aflat că am 43 de kilograme. Pentru mine fiecare kilogram înseamnă ceva, dar, ca să vezi, nu se observă kilogramele astea. Aşa e constituţia mea şi aşa va rămâne, vorba mamei, până voi naşte, probabil. Şi mama era în tinereţe la fel de slabă ca mine, iar de tata numai spun, el încă e slab. Dar încerc să mă obişnuiesc cu ideea că ‚gura lumii nici pământu’ n-o astupă’ sau ceva pe acolo.
E o lume răutăcioasă mereu gata să te muşte de posterior sau, mă rog, în cazul meu, m-au muşcat într-atât încât acuşica nu prea mai am :))

Cam atât. Mersi că m-aţi ascultat. Vroiam să evidenţiez că şi fetele care nu au enşpe kilograme peste limita normală se luptă, la fel de mult, ca şi cele care le au pentru a fi fericite şi a se adapta.



XoXo,
Adry   

11 comentarii:

  1. Nu stii cata dreptate ai. Respect! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Scumpo, îmi pare aşa rău :[ Uite, sincer, şi eu mă simt complexată de cum arăt din cauza kilogramelor în plus. Mama spune că nu-i mare lucru, că nu se prea vede, dar de fiecare dată mă uit în oglindă şi văd o balenuţă timidă care n-o să fie niciodată în stare să-şi facă prieteni. Mă simt oribil când trebuie să ies pe stradă. Am slăbit de anul trecut 10 kg, dar nu simt o schimbare prea mare în viaţa socială. Şi, na', pe mine nu mă deranjează felul în care arăt, chiar aş putea uita, dar când aud comentarii răutăcioase pur şi simplu n-o pot face.

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi eu am complexe.Întotdeauna mă simt grasă,deşi lumea spune că nu sunt.Şi mai am un defect pe care niciodată nu o să-l pot corecta,şi anume:sunt mică de înălţime.Asta e..fiecare cu ale lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu am probleme cu aspectul fizic.M-am crezut din totdeuna frumoasa,simpatica si bla,bla,blas plus la toate cei din jur imi dau incredere mai multa,auzind mereu ceva de genu "cit de frumoasa esti".Poate am shi eu complexele mele,dar incerc sa uit de ele.
    P.S. voi citi si eu cartea cu siguranta.
    Te astept si pe la mine,cu vre-o parere.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Raluca: mersi scumpo :*

    @Rose: hey, să nu te mai aud că vorbeşti aşa! eşti simpatică şi cu noi, aici prin blogosferă, eşti foarte dulce şi ai un simţ al umorului de invidiat! îţi spune eu, când ne vom întâlni wilde rose va ieşi la suprafaţă! :*:*:*

    @Raisa: cu înălţimea n-ai ce-i face, adică dacă ai încercat cu sportul :-?? chiar aşa fiecare cu ale lui, dar parcă e mai bine când vezi că şi alţii au aceleaşi păreri şi probleme ca şi tine. :*:*:*

    @A.: eh, tu eşti un caz fericit şi te felicit :* cartea este într-adevăr frumoasă şi merită citită :* am să trec pe la tine când o să ajung acasă ptr că acum dau lupte cu netul doar ca să postez o dată pe zi :)) :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  6. Stiu exact ce simti!
    Si eu sunt slaba, dar sunt si mai mica de statura, deci iti dai seama.. :-j
    Dar, cu timpul am invatat sa am mai multa incredere in mine. Si asa oamenii si-au dat seama ca nu le dau atentie si ca nu ma simt ranita de afirmatile lor si faza era ca, chiar nu ma simteam :)
    De atunci motto-ul meu este.. "Capul sus si replica pregatita!" :))
    :*

    RăspundețiȘtergere
  7. @Patricia: o să încerc să aplic şi eu mott-oul tău, poate merge şi la mine :)) e bine să vezi că nu eşti singurul cu acea chichiţă în cap :)) :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai dreptate in tot ceea ce ai spus. Cred ca fiecare dintre noi se lupta cu aceasta problema, dar,(si stiu ca nui usor)ar trebui sa trecem peste.Aceste lucruri ne fac mai puternici.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. @xSmile: aşa este.:) şi ai dreptate: nu e uşor :*

    RăspundețiȘtergere
  10. Si mie imi spune lumea ca arat oribil pentru ca sunt numai oase si piele sau ceva de genu', dar m-am obisnuit sa ii ignor pentru ca, orice as face, nu pot sa-i multumesc pe toti. Acum cativa ani imi spuneau ca-s "grasa" acum sunt "prea slaba"...nici nu imi mai pasa ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Ale Criss: i know :( e bine că nu-ţi pasă! :*

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥