22 august 2012

Cinci, doar cinci.

În dreptunghiurile din colţuri:
Sus-stânga: Carlos, Jos-stânga: Logan
 Sus-dreapta: Kendall, Jos-dreapta: James 
Hey, y'all! Ce mai faceţi? Numai mie îmi e cald?! :)) Mă simt atâââât de leneşă. Nici să citesc nu prea am poftă, doar să stau, să ascult muzică, să mă uit la poze cu actori şi actriţe (mă gândeam să fac un cast pentru poveste) şi, o dată pe zi, să mă uit la Nickleodeon la Big Time Rush *droooling* :D
Revenind. Titlul de azi e cam sec, dar pentru că sunt atât de mulţumită de mine că, după o luuungă perioadă în care nu am mai scris nimic la poveste, am reuşit să scriu un capitol foarte tare! Aşa că o să aveţi parte de capitolul 5- partea I- din 'Împotriva destinului'




Cavalerul apare (I)

Era atât de bine pentru Destiny să stea cu mâinile sprijinite pe genunchii şi capul adăpostit între ele, se simţea mult mai bine, putea respira. Dar ce o deranja era ‚publicul’ de care avea parte: domnişorul Marcus stătea sprijinit de perete cu mâinile împreunate la piept şi o fixa cu privirea lui deopotrivă şireată şi leneşă. Ceva era putred la mijloc şi nasul lui Destiny o ştia, la fel de bine ca şi instinctul.
- Dy! Ce-i cu tine aici ?! se auzi o voce îngrijorată venind de pe culoarul de piatră.
Fata îşi luă ochii de la Marcus şi-i îndreptă spre cel care rostise cuvintele ce o treziseră din inspecţie: era Carden, băiatul pe care îl ştia din clasa a cincea, când acesta se mutase în comitatul Donegal împreună cu mama sa, după decesul tatălui său. Era genul de băiat bun la toate, cu maniere ireproşabile şi un prieten de nădejde. Înalt, zvelt, brunet spre blond şi cu ochii de un căprui mai închis ca scoarţa celui mai bătrân copac din ţinut şi gene lungi. Azi purta o pereche de pantaloni negri trei-sferturi, un tricou alb simplu cu o cămaşă  culoarea cafelei cu lapte şi teneşii lui preferaţi Converse. Era un tânăr foarte frumos, care atrăgea ceva priviri când trecea pe holurile castelului şi nu doar pentru că era cel mai bun călăreţ al liceului şi câştigător trei ani la rând la cele mai renumite concursuri de echitaţie din întreaga Irlandă de Nord. Avea doar optsprezece ani, elev în acelaşi an cu Destiny, dar părea mult mai matur aşa îngrijorat cum era acum:
- Hey! Te simţi bine? Ai păţit ceva? întrebă acesta cuprins de o îngrijorare vizibilă, uitându-se cu ochii lui întunecaţi în cei vanilaţi ai fetei.
- Bună, Carden! Da, mă simt bine, mersi de întrebare. Sunt doar puţin obosită, atâta tot. Stai liniştit! şi zicând acestea întinse mâna şi-i netezi acestuia cuta ce i se formase între sprâncene de îngrijorare. Eşti un drăguţ că-ţi pasă! adăugă sincer fata.
Complimentul îl făcu pe băiat să şovăie puţin şi să se uite uşor stingherit la ea, dar toate acestea dispărură când vocea sarcastică a lui Marcus străbătu coridorul.
-Moon se simte bine, nu-i nicio problemă, doar e cu mine ... scuză-mă nu ţi-am reţinut numele, spuse acesta aruncându-i lui Carden o privire superioară plină de subînţelesuri.
Băiatul se ridică de pe banca pe care stătea Destiny şi se postă în toată splendoare lui de 1,80 m în faţa lui Marcus, care, deşi era de aceeaşi înălţime cu el, a rămas surprins de postura lui.
-Carden. Carden O’Sullivan, aş spune încântat de cunoştinţă, dar nu pari genul care să se bucure de socializare. Iar încântătoarea ta persoană este .. ? replică acesta pe acelaşi ton.
-Marcus. Viitorul lord Marcus de Donegal. Şi ai dreptate, chiar nu sunt prea sociabil cu clasa de mijloc, iar zâmbetul său sarcastic spunea totul.
Carden îşi încleştă pumnii şi se străduia să nu-i sară în gât pentru ofensa ce i-o adusese. Cine se crede el de îi vorbeşte în felul acesta lui Carden? Cum îşi permite să i se creadă superior doar pentru că este un Donegal?! gândea revoltată Destiny. Uşor nesigură pe picioarele ei, aceasta se ridică şi se îndreptă spre locul în care discutau cei doi băieţi.
-Moon, aici de faţă, începu ea, te înştiinţează ai face bine să-ţi iei nasul deloc atractiv de aici şi să îmi laşi spaţiu aşa cum te-ai angajat că vei face! spuse ea ridicându-se pe vârfuri pentru a-şi posta căpşorul în dreptul feţei lui. Şi pentru tine sunt domnişoara McMoon, drăguţă!
-Moon, cred că te-ai lovit la cap şi uiţi cu cine vorbeşti! continuă Marcus arogant. Dacă mă duc acum la draga noastră doamnă McMarsh îţi vei petrece o eternitate făcând ce vreau eu, aşa că mai bine ai avea grijă ce scoţi printre buzele acelea roşii..
În momentul acela, Carden îi sări în gât, literalmente, îi înşfăcă gâtul de Donegal iar cu cealaltă mână îl ţinea de un umăr. Destiny tresări, neavând timp să reacţioneze la ameninţările puerile ale lui Marcus.
-Retrage imediat ce i-ai spus sau vei avea tu o eternitate foarte amară! Nu-mi pasă că eşti un Donegal! Nimeni nu vorbeşte aşa cu o fată, mai ales când sunt eu de faţă şi ea este amica mea! spuse Carden printre dinţi, abia stăpânindu-se.


Ei bine? Cum vi se pare? Sar ceva scântei, nu?! Mai staţi niţel în suspans. Vedem cât de mult vreţi şi continuarea :)) Glumesc, o să o pun dacă nu mă tentează altceva :)

XoXo,
Adry ♥

4 comentarii:

  1. Oh, nu, nu, nuu x.x Carden nu poate sa faca asa ceva. Cand pui continuarea? :o3
    Kisses >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Aw, la-la :)) .. Carden, ce personalitate de "bad-boy" cuminte :D.
    Si, please..Nu-l mai fa pe Marcus sa para asa de "jerk" :o3. Mie chiar incepe sa-mi placa de el :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Rose: ba poateeee >:)

    @Raisa: hihi :*:*

    @Patri: eh, Carden e..e.. e dulce şi vrea să o protejeze :)) şi Marcus chiar e jerk :)) o să vezi :*:*:* glad you like it :*

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥