12 mai 2012

Un vis în care tu...

Printre atâtea tunete şi fulgere îmi las capul să cadă pe perna mea culoarea cafelei cu lapte şi sper să visez. Vreau atât de tare să evadez din realitatea atât de crudă şi anostă.. Trag de timp, încerc să mai citesc câteva pagini sperând să atrag somnul mai repede, însă întârzie, aşa cum face de ceva zile, dar nu mă las. Paginile curg greu, literele încep să-mi fugă de sub ochi şi se joacă fără griji în faţa mea. Dau drumul cărţii şi aleg să pornesc mp3-ul, îmi pun căştile şi ascult acordurile fine ale unei melodii, o piesă ce spune că mă va duce până la Lună şi înapoi. Mă las purtată de valuri de gânduri sperând să mă pierd în noianul de idei, sperând să las somnul să mă cuprindă în braţele lui şi să mă ducă undeva departe..
Versurile se pierd şi nu le mai aud, nu mai disting care-i linia melodică sau ce cuvinte şopteşte artistul. Zâmbesc molcom şi mă bucur când simt acea amorţeală care-mi aduce alinarea. Genele mi se îngreunează şi îmi arunc ochii pentru ultima oară spre fereastra prin care treceau razele lunii apoi adorm...

Mă trezesc într-o pădure, un luminiş, copacii seculari şi verzi îşi unesc coroanele în jurul Lunii. Îţi simt prezenţa, dar nu te văd. Pun un picior în faţa celuilalt de parcă aş fi uitat cum să merg. Ceva trosneşte sub balerinii mei- wow ! acum realizez cu ce sunt îmbrăcată: o rochiţă scurtă cu bretele lungă până la genunchi, albă cu reflexii argintii îmi mângâie picioarele, balerinii mei preferaţi negri îmi poartă paşii peste crenguţele căzute şi părul.. părul meu este iar lung şi de un şaten atât de închis, ce ironie, cred că îmi e dor de vremurile când aveam părul lung. 
Crenguţele trosnesc sub greutatea paşilor mei şi încerc să cuprind cu privirea întreg crângul, dar întunericul de la marginile lui nu-l pot străpunge. Te simt aproape, dar tot nu te zăresc. Te strig, dar nu-mi răspunzi. Spun că poate e doar impresia mea, dar ştiu că nu-i aşa. Ceva se mişcă în stânga mea, zăresc cu coada ochiului o umbră. Mă întorc exact la timp ca să văd tufişurile foşnind. 'Poate e doar un iepuraş speriat ' mă trezesc eu gândind, dar ştiu că nu-i aşa. Ştiu sigur că nu e vreun animal, ştiu că eşti tu, dar nu înţeleg de ce te ascunzi de mine..'Sau poate nu..' îmi şopteşte o voce din capul meu..
 O iau uşor spre tufişul care fremăta, un pas în faţa celuilalt, încep să tremur uşor şi ochii îmi sunt năpădiţi de lacrimi, am un presentiment că ceva rău se adăposteşte acolo.. Ajung lângă tufiş, întind o mână tremurătoare şi dau la o parte crenguţele pline cu frunze şi atunci văd.. Era cu adevărat un iepuraş, era alb ca zăpada, dar ceva nu era în regulă. Ochii îi erau injectaţi de frică şi boticul îl avea plin de sânge. Mă dau doi paşi în spate şi dau drumul lacrimilor să curgă. 'Ceva nu e în regulă !' îmi şoptesc şi mă decid să o iau în direcţia din care venise iepuraşul. Picioarele încep să-mi tremure şi mă simt neputincioasă, dar continui să merg, o curiozitate bolnavă mă împinge de la spate. La o aruncătură de băţ de la tufişul respectiv găsesc urmele iepuraşului şi acum ştiu de ce îi era atât de frică. Nu pot să privesc, doare atât de tare, dar mă aplec uşor spre trupuşorul micului iepuraş. Era cafeniu, cu urechile pleoştite, năsucul mic şi negru îi fornăia, adulmecând parfumul meu de trandafiri. Întors pe o parte vedeam sângele care îi curgea fără oprire şi îi vedeam burtica ridicându-se greoi după o ultimă gură de aer. Nu vreau să-l mai văd, dar îl mângâi încercând să-i alin durerea şi atunci simt..
Îţi simt prezenţa, miroul tău atât de puternic, porţi parfumul pe care îl ador atât de tare şi eşti chiar în spatele meu. Îţi pui mâna peste a mea şi cu cealaltă îmi înconjori mijlocul, mă ridici de lângă animăluţul muribind şi îţi apeşi gura pe părul meu. 
Un fior mă cuprinde, întreg corpul îmi freamătă la atingerea ta. Atât de delicată şi totuşi atât de primejdioasă. Mă întorci cu faţa spre tine. 'Ciudat...' iar nu-ţi pot vedea faţa.. Lumina lunii vine din spatele tău creând un fel de aureolă în jurul tău, lăsându-ţi faţa ascunsă în întuneric. Dar ştiu că eşti tu: mişcările puternice, dar graţioase, felul în care mă ţii în braţe, dorinţa ce o simt fremătând în mine şi mirosul acela, mirosul care emană putere şi pericol, mister şi iubire, ură şi ameninţare. Da, eşti tu, îngerul meu, salvarea mea iubitul meu cel nemuritor. Te apleci spre mine şi îmi şopteşti la ureche cele mai dulci vorbe pe care le-am auzit vreodată 'Eşti a mea pentru o eternitate'. Îţi întorci gura spre a mea şi mă săruţi ca şi cum aş fi din porţelan, ţi-e frică să nu mă sparg şi totuşi simt dorinţa venind valuri, valuri din tine. Mă doreşti la fel de mult cum te doresc şi eu. Apoi sărutul devine pasional, uiţi de frică, uiţi de tine şi mi te dăruieşti cu totul momentului, mâna îmi alunecă în părul tău, mâna ta îmi mângâie spatele, dar cealaltă ţi-ai împletit-o cu a mea şi o ţii în dreptul inimii. Simt că nu am aer, dar nu-mi pasă. Nu vreau să se termine, nu vreau să dispari pentru totdeauna în noapte. Mă concentrez asupra aromei tale: mentă şi încă ceva.. ceva metalic.. sânge ! Atunci mă opresc, respir sacadat şi ochii mi se umplu de lacrimi. Nu-mi vine să cred, îmi e frică, dar vai! ce proastă sunt. Normal, ai nevoie să te hrăneşti şi tu.. 
Te uiţi la mine cu mirare, îţi simt durerea din ochi. Mi-ai dat drumul la mână şi faci câţiva paşi înapoi, mă laşi să tremur şi să plâng. Te îndepărtezi mai mult, lăsând distanţa să îmi apese inima. 
'Nu pleca' vreau să strig, dar cuvintele mi se opresc în gât. Scumpa mea, ştii bine că asta sunt! Acceptă sau riscă să mă pierzi.. Nu vreau să te pierd, te iubesc, dar e periculos! cuvintele plutesc spre mine şi le aud în mintea mea. Lacrimile continuă să-mi alunece pe obraji. Simt cum se contrazice singur.. Asta este el, o ştiu prea bine. Mă vrea, dar poate să renunţe la mine pentru siguranţa mea. Mă iubeşte, dar ştie că mi-e frică. Ah, ce fraieră pot să fiu.. 
Alerg spre el şi-i sar în braţe. 'Am să te iubesc pentru o eternitate!' spun pe nerăsuflate şi îmi dau gâtul într-o parte. Îi simt sărutarea moale pe pielea mea apoi colţii îmi străpung uşor pielea...




Mă trezesc brusc în patul meu. 'Ce mai vis...' . Dar tu nu eşti un prinţ al nopţii, tu nu eşti al meu, tu nu mă vrei pe mine... Tu eşti doar un băiat, un om ca noi toţi, dar îmi pasă, simt şi trăiesc. 
Soarele trece prin fereastra camerei şi-mi dau seama că noaptea a trecut. Te-am visat, ştiu că aşa este. Sau poate nu... Dimineaţa mi-a furat dulceaţa visului, nici dacă aş vrea nu aş mai putea să adorm la loc şi să continui să visez.. Nu mai vreau, aşa că mă ridic alene din pat şi o pornesc spre baie...






XoXo,
Adry ♥ 

9 comentarii:

  1. Uneori visele sunt mai bune decât realitatea..

    RăspundețiȘtergere
  2. she's talking her time, making up the reasons ..
    I flying to the moon and back, if you'll be my babeee. <3

    Criss

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Vine şi pleacă :)) Acum nici măcar nu ştiu ce să mai scriu :)) Dar mersiiii :*:*:* Nici tu nu duci lipsă :>

      Ștergere
  4. Ador postarea, să mai aluneci în ficţiune, scrii superb, curg cuvintele pur şi simplu şi-mi place să citesc ceva frumos....!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu toată lumea se pricepe la aşa ceva şi ai nişte descrieri superbe:X:*

      Ștergere
    2. Mersiii mult de tot B :x >:D< :*:*:*

      Ștergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥