23 mai 2012

Show me!

Hello, my darlings ! :) Sunt cam obosită şi trebuie să mă apuc de recapitulat la pedagogie (mâine dau teză :( ) şi o să mai întârzii cu continuarea de la Just died in your arms. Şi momentan sondajul din dreapta spune că vreţi să continui cu concursul, dar oficial doar Anna m-a anunţat. Ştiu că mai este timp, dar mi-ar plăcea să ştiu cine mai vrea :) Revenind, azi este miercuri şi e 'Show me!'. Imaginea de astăzi este primită de la scumpa şi draga mea Dee (thanks honey :*:*). Iată poza şi las inspiraţia de moment să-şi facă treaba 




Pur şi simplu ador momentul în care iau o carte în mână şi mă aşez pe trunchiul copacului de afară. Acel moment în care deschid cartea şi mă loveşte un miros de nou/ vechi şi sunt cel mai fericit copil ! Încep să citesc cuvânt cu cuvânt şi să înţeleg ceea ce se petrece, ceea ce simt, ceea ce e cu adevărat transmis. Mă cufund atât de tare în lectură încât uit de mine, mă pierd în lumea cărţii şi devin una cu personajul. Ajung să plâng sau să râd în hohote, trăind cu adevărat cuvintele ce le am în faţa ochilor. 
Timpul chiar zboară pe lângă mine şi mă trezesc brusc că este ora cinei, când mai 'devreme' mă apucasem şi era doar 12. Să citesc este cea mai mare plăcere a mea, dar, mai ales, să citesc afară, în natură, este foarte frumos. Să văd cum îmi pică vreo petală pe carte şi să rămână acolo este chiar dulce. Peste ani voi deschide aceeaşi carte, voi vedea petala şi-mi voi aduce aminte momentul magic în care pomul a ales să se scuture şi să-mi aducă un zâmbet pe buze.
Pierdeţi-vă şi voi citind pentru că aşa lăsaţi o bucată din sufletul vostru în acea carte, atunci volumul v-a avea cu adevărat o valoare sentimentală şi va fi de nepreţuit. 




Yeah, cam atât. Îmi cam pică ochii în gură, dar trebuie să mă duc la învăţat. Sper să nu uitaţi să vă înscrieţi la concurs Vă pup, vă hug-uies şi vă urez o zi bună în continuare ♥




XoXo,
Adry  

4 comentarii:

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥