20 mai 2012

Just died in your arms...

(Prolog)
Atâta ploaie.. 
Simt umezeala înăuntrul meu, inspir şi expir chinuindu-mi plămânii iar şi iar. Mă apropii de geam şi văd o perdea de picături. Ridic privirea şi mă întreb 'de ce ?'. De ce trebuie să fie aşa ? De ce acum ? De ce el ? De ce eu ? Pur şi simplu: de ce?
Mă depărtez de geam cu picioarele tremurânde, tălpile goale pe covorul maroniu lasă urme pentru câteva secunde, sunt ude de parcă abia aş fi ieşit de la duş. Am uitat că am plâns cu genunchii la gură şi lacrimile mi-au căzut pe picioare. Mă apropii de pat, mă aşez şi apoi mă întorc cu faţa spre geam. Privesc în gol cu propria-mi furtună în cap, poate chiar mai devastatoare ca cea de afară. 
Mirosul de ţigară arsă îmi ajunge în plămâni şi-mi aduc aminte că am lăsat-o pe capătul noptierei. Scrumul se odihneşte pe jos, negru pe maro..ce combinaţie. Îmi inspiră a moarte- un suflet ars, o speranţă moartă, o altă eu dispărută. Ridic ţigara sau ce a mai rămas din ea, trag un ultim fum, inspir şi simt otrava ducându-se în plămânii deja chinuiţi de umezeala din aer. 'Cu un pas mai aproape de moarte' îmi spun privind norul de fum ce se înalţă în jurul meu. 
Lângă mine între aşternuturile de mătase stă fantoma ta- a celui pe care l-am crezut, a celui pe care l-am vrut, a celui care am crezut că eşti. Întind mâna şi te mângâi pe obraz. Tu, chip angelic,ce stai pe întuneric hai mai aproape să te sărut uşor pe pleoape - 'cât adevăr în versurile astea' gândesc eu aplecându-mă peste perne ca să te sărut pentru ultima oară. 
Părul meu îţi mângâie faţa- chipul tău dulce la care am visat nopţi întregi, buzele-ţi sunt la fel de catifelate pe cât le ştiam, la fel de familiare, doar că sunt reci de data aceasta şi nu-mi răspund la sărut. Faţa ţi-e palidă, corpul ţi-e tare ca o piatră. 
'Începe să se instaleze rigor mortis..' îmi spun mândră că am fost atentă la ore. Mă ridic din balta de sânge în care zaci şi observ că m-am mânjit de un lichid rubiniu pe pulpele picioarelor, iar am fost sentimentală şi-am stat prea mult lângă tine.
Îmi trec palmele peste cămaşa pe care o port, cămaşa ta, încă-ţi mai simt mirosul impregnat pe pielea mea. Merg la duş, dau drumul la apă şi o privesc contemplativ cum se colorează într-un sângeriu spălăcit. Sângele tău, esenţa vieţii tale, lichidul ce-ţi facea trupul să funcţioneze. Acum se duce printr-o altă scurgere- câtă ironie. Când simt că apa devine prea fierbinte ies din duş mulţumită că m-am spălat de tine şi nu numai metaforic vorbind. 
Îmi pun rochiţa pe mine, preferata ta- cea verde-smarald cu volănaşe, şi-mi trag cizmele negre în picioare- culmea, tot preferatele tale. Îmi răvăşesc părul şi mă privesc în oglindă. O fată brunetă cu ochii căprui mă priveşte, e cam palidă, însă nu-mi pot da seama  de ce, nişte cearcăne de toată frumuseţea îi aduc o culoare pe chip, însă buzele.. Buzele sunt pline de 'viaţă', sunt pline de sânge. Îşi trece limba peste ele cu o mişcare leneşă, dar totuşi senzuală având în vedere circumstanţele. Sângele dispare, dar culoarea aceea a buzelor rămâne. Îşi verifică încă o dată reflexia şi, probabil mulţumită, se îndepărtează de oglindă. 
Mă întorc spre camera întunecată, doar lumina felinarului de afară face ca scena ultimei noastre seri împreună să fie vizibilă. Aşternuturile de mătase ale patului, cândva crem, acum sunt ruginii, pernele- câteva încă în pat iar altele răvăşite pe podea- şi tu, în pat, într-o poziţie atât de.. normală. Dacă nu aş şti mai bine, aş zice că dormi. Tu, îngerul meu, ai căzut în ghearele morţii. Da, eu te-am împins în braţele ei şi nu, nu regret. 
  Mă aplec uşor spre un obiect lucios. Cuţitul care ţi-a luat viaţa stătea liniştit pe podea. Nu-mi pasă dacă rămâne sau nu vreo urmă. Mai devreme sau mai târziu se va descoperi fapta: poate va intra menajera sau poate vecinii vor fi atraşi de mirosul de putred, pe care nu l-au simţit cât erai în viaţă- altă ironie, şi te vor găsi. Îl ridic şi-l pun într-o pungă de plastic pe care o adăpostesc în geantă. Mă răsucesc pe tocuri şi-ţi întorc spatele, dar nu înainte de a-ţi trimite o ultimă bezea în aer. Nerecunoscător cum eşti, nu o primeşti şi se pierde în aer...
Deschid uşa, ies pe hol, bag cheia în broască şi o răsucesc. Holul hotelului este pustiu, doar lumânările prinse de pereţi îl luminează. Zgomotul făcut de tocurile mele sunt estompate de covorul ruginiu- ce ironie, nu ?!  
Gata, te-am lăsat în urmă, pentru totdeauna. 


'Şi te-ai dus, dulce minune,
Şi-a murit iubirea noastră.'
-M.Eminescu-

Anna scumpo, am împrumutat ideea crimei, sper să nu te superi ! :*:* Eşti veşnica mea sursă de idei :*:*   Nu vă speriaţi !! :)) Încercam un nou stil de a scrie ! :)



XoXo,
Adry ♥





10 comentarii:

  1. Îmi place mult ce scriseși :*
    Nu mă supăr, mă bucur că te inspir! :)):*
    Sper să mai scrii postări asemănătoare :x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult!! :*:* Am să mă gândesc şi la viitoarele postări :*:*

      Ștergere
  2. Ce-mi place :) Trebuie sa ma apuc sa citesc tot ce ai postat de cand nu am mai intrat si pana acum ;) Love you <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Genial. Suspans, rasturnari de situatie, absurd si verosimil in acelasi timp! Merita sa apara intr-un roman sau intr-o nuvela.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, nici chiar atât de genial. E doar 'artisticăreală' :)) poate chiar uşor sadic :) Dar mersi :)

      Ștergere
    2. Sadic, cinic, ironic, artistic, absolut superb. Transmite atat de multe emotii, de la anxietate la extaz si de la iubire la ura.

      Ștergere
    3. Mă bucur că-ţi place.. Sper să te surprind şi cu continuarea :)

      Ștergere
  4. Chiar asa...atata ploaie pe strada mea, asa multa si la mine, insa la tine deloc?! Oare, cand va ajunge...???:(
    Am mai spus, iti trebuie multa imaginatie pentru a scrie cum o faci tu! E minunat ce ai scris tu aici! :o3 >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off stai liniştit că şi la mine pe stradă plouă :)) :*:*

      Eşti mereu un dulce, mersi frumos :x Şi tu scrii la fel de superb :*:* >:D<

      Ștergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥