31 martie 2012

You know that feeling..

 
Prea multe lacrimi au scăpat azi.. Sufletul meu este undeva pierdut între mii şi mii de bucăţi.. Sufletul meu este asemeni unei oglinzi pe care ai lovit-o, spartă în mii şi mii de bucăţi - unele lipsă, altele abia ţinându-se cu greu la un loc, altele intacte. Se spune că ochii sunt 'oglinda sufletului'- acum ochii mei sunt roşii de plâns şi trişti, concluzie sufletul meu este praff, inexistent, rece şi pustiu, o ruină umblătoare, o navă de piraţi abandonată..
Nu-mi explic starea aceasta altfel decât ca un sentiment de abandon, singurătate şi pustiu.. Ca şi cum aş fi singură într-o pădure bătrână cu arbori seculari şi stă să plouă. Ca şi cum aş fi singură pe un drum fără întoarcere, un drum pustiu şi pierdut de lume.
E greu să te simţi atât de singur şi totuşi înconjurat de lume, ca şi cum doar tu ştii că se apropie furtuna, doar tu vezi cerul care se despică şi tună şi fulgeră iar restul lumii trece pe lângă tine nepăsătoare. E uşor să te închizi în tine, dar la un moment dat te pierzi, nu ştii cine eşti... Nu mai ştii să zâmbeşti sincer, din tot sufletul, cu toată fiinţa ta. Tragi aer în piept şi speri să păstrezi aparenţele. De ce? Pentru că lumea ştie doar să vorbească, nu-i pasă că ai probleme, îi pasă doar să critice şi să judece.
Mi-aş dori din tot sufletul să ştiu că nu va rămâne aşa pentru tot restul vieţii, să ştiu că şi pe strada mea va ieşi soarele şi că nu va fi doar un sentiment înşelător. Speranţa moare ultima ( pentru că e singură..).  
Mi-ar plăcea să ştiu că Destinul îmi rezervă ceva măreţ prin care să se revanşeze pentru tot. Ştiu că e o laşitate să dai vina pe Destin pentru tot ce ţi se întâmplă... e singura consolare pe care o am.
'Zâmbeşte, mâine poate fi mai rău ! :)' , atât aud printre gândurile fugare. Ceva gen: o gară (sincer, văd o gară pustie), un peron pe care stă să plece un tren şi o voce anunţă asta.
Sunt capabilă să simt atât de multe sentimente încât mă întreb câte sunt cu adevărat fondate.. Tot ceea ce ştiu e că îmi este greu :) Nu caut mila sau simpatia nimănui, caut doar o persoană care să mă asculte şi să-mi spună zâmbind: 'Şi eu am simţit asta ! O să treacă. Timpul le vindecă pe toate'.



Pff, iar a ieşit un amalgam de gânduri. Oare nu v-aţi săturat să o dau în bară iar şi iar ?:)) Mi-e greu să dau curs unor gânduri atât de complicate.. pot doar să încerc şi să sper că reuşesc. :)


XoXo,
Adry ♥

4 comentarii:

  1. E atat de ciudat...:-? astazi am citit cateva articole de genul acesta... toate exprima perfect ceea ce simt. Defaot nu simt dar... e complicat :-j am avut un vis oribil... am sa scriu despre el.

    RăspundețiȘtergere
  2. mie imi place ploaia :<

    RăspundețiȘtergere

Pot conta pe tine sa-mi spui ce crezi ♥